Bine ai venit !

Ca sa intelegi o particica din ceea ce inseamna complexitatea Deltei Dunarii, nu este de ajuns sa citesti aceste randuri, ci trebuie sa vizitezi acest vast si complex mediu natural, sa te plimbi cu barca pe canale si lacuri, sa asculti freamatul stufului si zgomotele naturii si abia atunci iti vei da seama cat de bogati suntem cu un asemenea loc mirific supranumit Raiul pasarilor si a pestilor. Un loc pe care trebuie sa-l pastram si pentru generatiile urmatoare macar asa cum este el acum!

Vizitatori online

Avem 12 vizitatori și niciun membru online

Comentarii

 

Pe scurt, Maliuc, Delta Dunării, weekend-ul trecut. Ne-am reîncărcat bateriile, chiar în inima naturii, am pescuit și ne-am odihnit ca după război. Acest weekend nu se poate încadra nici la beerbuilding și nici la sprițbuilding, ci la fila cu noi între noi, discutând și bucurându-ne de timpul petrecut în compania celorlalți. Și pentru că tot eram relaxați și inspirați de liniștea naturii, am făcut și o ședință foto lejeră, întocmai ca peștele din Dunăre, proaspăt pescuit și gătit.

București-Tulcea, 3 ore. Tulcea, Mahmudia, Nufaru, 20 de minute, apoi bacul, un drum prăfuit de 35 de minute și apoi încă 75 de minute cu barca. Însă a meritat fiecare minut, atât pentru reîntâlnirea cu delta, pentru doi dintre noi, cât și pentru sentimentul de camaraderie.

Mai mult:

http://dappergents.ro/la-pescuit-in-delta-dunarii/

 

Telefon:

0729745118; 

0723858335;

 

Mail:

This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

 

 

 

Facebook